Cipru - „Insula Afroditei” – frumusete si iubire!

 Perioada: 03.10 – 10.10.2022

 8 zile, 7 nopti

 

 

Ziua 1 – TIMISOARA – PAPHOS – AYIA NAPA

 Intalnire cu reprezentantul agentiei pentru transfer spre aeroportul din Budapesta, unde ne imbarcam pentru un zbor direct spre Paphos – aterizare la 20:05. Ne vom indrepta apoi catre Ayia Napa ( aprox 1h si 30 minute ), perla insulei Cipru. Cazare pentru urmatoarele 4 nopti la Nestor Hotel Ayia Napa 4*. Masa de seara pierduta aici se recupereaza intr-o alta zi ca si pranz.

  

Ziua 2 – AYIA NAPA

 Mic dejun si pranz sau cina la hotel, in functie de preferinta. Timp liber pentru plaja si plimbari.

 Ayia Napa este o statiune turistica, vesela, iar pozitionarea hotelului in care suntem cazati ne ofera posibilitatea de a o descoperi pe cont propriu – Centrul orasului, Portul din Ayia Napa, Manastirea Ayia Napa, Muzeul Marin Pierides, Parcul de Sculptura in aer liber.

 

 Ziua 3 – AYIA NAPA

 Mic dejun si pranz sau cina la hotel, in functie de preferinta. Timp liber pentru plaja si plimbari.

 

Optional, va propunem o croaziera relaxanta cu imbarcare din Portul Ayia Napa unde aveti ocazia sa descoperiti tarmurile de sud-est ale insulei – vom admira pesteri acvatice, Podul Dragostei, Capo Greko ( parc național situat intre Ayia Napa si Protaras si o peninsula stancoasa  care ofera vederi pitoresti, trasee de drumetii și natura salbatica ), promenada din Protaras, Famagusta. Ne vom bucura de pauze pentru inot in larg. Pranzul este inclus in excursie. Returul este la ora 15:00 in portul din Ayia Napa, aflat la o distanta de 3 minute de mers pe jos de hotel.

 

 Ziua 4 – AYIA NAPA

 Mic dejun si pranz sau cina la hotel, in functie de preferinta. Timp liber pentru plaja si plimbari.

 

 Ziua 5 – AYIA NAPA – NICOSIA – LEFKARA - LIMASSOL

 Dupa micul dejun, facem check out de la hotelul din Ayia Napa si continuam cu vizita la Nicosia - singura capitala europeana divizata. Este o incursiune unica in teritoriul unde traditia orientala se intalneste cu lumea greaca. Vom trece pe langa Monumentul Libertatii, Palatul Arhiepiscopal si fortificatiile venetiene. Urmeaza o plimbare in celebrul cartier din centrul orasului, numit “Laiki Yitonia “, despre care se spune ca este paradisul cumparaturilor – o zona pietonala, restaurata, cu foarte multe cladiri vechi ce redau un aer boem, plina cu magazine pentru toate gusturile. Vom face un popas in Piata Elefteria de unde veti avea timp liber pentru a va plimba sau pentru a face cumparaturi. Optional - in Nicosia se poate trece asa numita “Linie verde”, diviziunea politica intre partea greceasca si cea turca, iar individual puteti alege sa vizitati Catedrala Sf Sofia, transformata astazi in moschee, sau renumitul Buyuk Han – cel mai mare caranvansarai din Cipru. Apoi ne indreptam spre satul Lefkara - renumit pentru ca si-a pastrat arhitectura neschimbata inca din secolul X cu numeroase biserici. Principala ocupatie a localnicilor este producerea de obiecte vestimentare din dantela si  productia de bijuterii si ustensile de argint. Timp liber pentru plimbare. Ne indreptam apoi spre Limassol, cazare la Park Beach Limassol 3* pentru urmatoarele 3 nopti. Cina la hotel.

 

Ziua 6 – Limassol - Muntii Trodoos – Manastirea Kykkos – Omodos- Limassol

 Dupa micul dejun, vom descoperi traditiile cipriote din satele traditionale, Muntii Troodos – considerati inima verde a Ciprului. Prima oprire va fi Manastirea Kykkos, cea mai mare si totodata cea mai importanta manastire din Cipru (mozaicuri aurite, icoane antice, relicve religioase), total diferita de toate manastirile vazute pana acum. Aceasta manastire este dedicata Fecioarei Maria si gazduieste una dintre cele trei icoane pictate ale Apostolului Luca. Ne indreptam apoi spre unul dintre cele mai frumoase sate de pe insula, Omodos, renumit pentru arhitectura locala si colectia de vinuri. Omodos este un sat pitoresc cu case de piatra, stradute pietruite pline cu flori si oameni foarte primitori. De-a lungul anilor si-a pastrat identitatea si obiceiurile. In satul Omodos gasim si  Biserica „Sfânta Cruce” , aici se gaseste o particulă a Sfintei Cruci și o bucata din coarda cu care au fost legate mâinile lui Iisus Hristos pe drumul spre Golgota. Aici vom degusta vinurile traditionale din Cipru – printre care si  “Comandaria” si palinca locala numita “Zivania”, dar vom face cunostinta si cu dulciurile locale ale cipriotilor. Retur la hotel si cina.

 

 Ziua 7 – LIMASSOL – LOFOU - LIMASSOL

 Dupa micul dejun, ne indreptam spre satul Lofou ( aproximativ 40 minute distanta).  Lofou este construit în forma circulara la o altitudine de 780 de metri si este inconjurat de munti –  case restaurate cu balcoane din lemn, străzile înguste si pietruite, școala neoclasică, moara traditionala unde se prelucra faina si uleiul de masline. Suntem invitati la taverna Skevi unde participam la pregatirea retetelor traditionale cipriote si luam  pranzul impreuna. Retur la hotel si cina.

 

Ziua 8 – LIMASSOL – PAPHOS – AYIA NAPA

 Dupa micul dejun, facem check out si pornim spre Paphos, singurul oras din Cipru inclus in totalitate in Patrimoniul UNESCO. Acesta a fost si prima capitala a Ciprului, locul unde apostolii Pavel si Varnavas au propovaduit crestinismul. Pahos a devenit in anul 2017 capitala culturala a Europei. Aici vom vizita Casa lui Dionissos cu faimoasele sale mozaicuri si scene mitologice din viata celebrului zeu al vinului, Mormintele Regilor, Columna Sfantului Paul.  Nu putem parasi Ciprul fara o oprire la Stânca Afroditei, locul unde Zeiţa Iubirii şi Frumuseţii s-a născut din spuma mării. Ne indreptam apoi catre aeroportul din Paphos pentru zborul spre Budapesta. Aterizam la ora 22:30 – ora locala si ne indreptam spre Timisoara.

  

Tarif: 1060 euro/persoana/loc in camera dubla

 

 Tariful include:

 -        bilet de avion, taxe de aeroport, bagaj de mana, bagaj de cala de 20 kg;

 -        transfer din Timisoara la aeroport Budapesta si retur;

 -        7 nopti cazare cu demipensiune – mic dejun si pranz sau cina, la alegere: 4 nopti in Ayia Napa la Nestor Hotel 4*si 3 nopti in Limassol la Park Beach Hotel 3*;

 -        Cazarea la Park Beach Hotel se va face in camere cu vedere la mare.

 -        transfer aeroport – hotel – aeroport;

 -        excursiile locale cu ghid vorbitor de limba engleza;

 -        insotitor din partea agentiei – traducerile vor fi facute de insotitor;

 -        intrarile la toate obiectivele mentionate in program;

 -        asistenta turistica in limba romana pe toata perioada sejurului.

 

 Tariful nu include:

 

-        Mesele neprecizate in program;

 -        bauturile nu sunt incluse in demipensiune la niciun hotel;

 -        Croaziera in Ayia Napa cu pranz inclus – 45 euro / persoana – pe nava vor fi si alti turisti;

 -        Asigurarea medicala si storno ;

 -        Supliment camera single 250 EUR;

 -        Test PCR, daca va fi necesar la momentul plecarii;

 -        Cheltuielile personale.

 

ACTE NECESARE:

 - pasaport electronic sau simplu sau carte de identitate valabila.

 

CONDITIILE DE CALATORIE: conform MAE -  https://www.mae.ro/travel-conditions/3705#767.

 

CONDITII DE INSCRIERE: 30 % avans la inscriere, diferenta de 70 % se achita cu 30 zile inainte de plecare.

 

GRUP MINIM – 20 persoane. In cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi.

 

OBSERVATII:

 ·        clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;

 ·        distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;

 ·        persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu se gaseste partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul trebuie sa achite diferenta pentru camera single;

 ·        conducatorul de grup poate modifica ordinea programul circuitului in anumite conditii;

 ·        conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in muzee pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;

 ·        asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;

  ·      prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.